Togolezii s-au răzgândit și vor juca la Cupa Africii!** „Pentru victime!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Naționala
statulului Togo va participa în cele din urmă la Cupa Africii!
Anunțul a fost făcut de Thomas Dossevi: „În memoria
victimelor, vom participa la turneu! Vrem să demonstrăm că avem
valoare și că ne iubim țara!
„, a spus atacantul lui
Nantes.


UPDATE 4:
Selecționerul francez al echipei
Togo, Hubert Velud, a declarat că delegația togoleză va părăsi
duminică Angola, pentru a reveni în țară, renunțând astfel la
participarea la Cupa Africii pe Națiuni, informează AFP.
„Plecăm duminică, dar nu știm încă la ce oră”, a
declarat Hubert Velud. Stafful tehnic și jucătorii togolezi vor
petrece noaptea de sâmbătă spre duminică în satul olimpic
Cabinda.


UPDATE
3:
Guvernul togolez a chemat echipa în țară,
sâmbătă, după atacul asupra autocarului cu jucători care se deplasa
la Cupa Africii pe Națiuni-2010, a anunțat ministrul administrației
teritoriale și purtătorul de cuvânt, Pascal Bodjona, informează
AFP. „Guvernul togolez a decis să cheme echipa în țară. Nu
putem continua competiția având în vedere această dramă. Jucătorii
noștri sunt în stare de șoc și această măsură a fost
necesară”
, a declarat Bodjona.


UPDATE
2
: Clipe de groază în Africa! Atacurile
asupra autocarului naționalei din Togo ar putea avea și a patra
victimă! După șofer, antrenorul secund și ofițerul de presă,
Jonathan Aiyite anunță încă un deces
. Atacantul togolez a
anunțat că portarul Kodjovi Obilale a decedat! Clubul de care
aparține portarul, GSI Pontivy, neagă însă vestea morții
acestuia.

„Obilale e mort și chiar
dacă vine președintele sau chiar Barack Obama, noi plecăm de aici.
Plecăm acasă! Ghana și Coasta de Fildeș sunt solidare cu
noi”,
a spus Ayte pentru postul de radio francez
RMC.


UPDATE
1:
După decesul șoferului, încă două
victime ale atacului armat de vineri asupra autocarului naționalei
Togo și-au pierdut viața. Antrenorul secund și ofițerul de presă au
decedat, anunță un membru al CAF!
Togolezii au hotărât: se
retrag de la Cupa Africii! Deși oficialii turneului au hotărât ca
acesta să continue, zvonurile din tabara naționalei statului Togo
continuă să șocheze. Jucătorul lui Nantes, Thomas Dossevi a
dezvăluit că încă nu au vești despre doi dintre membrii delegației,
răniți în atacurile de vineri. Dossevi spune că sunt zvonuri că și
cei doi ar fi murit.


Un responsabil CAF a confirmat decesul a doi dintre
membrii staff-ului naționalei din Togo

Un membru al delegației Confederației Africane de Fotbal (CAF)
prezente la Cabinda a confirmat, sâmbătă, pentru AFP, că antrenorul
secund al naționalei statului Togo și ofițerul de presă și-au
pierdut viața din cauza rănilor suferite, în urma atacului armat
asupra autocarului acestei echipe.

„Ofițerul de presă
Stanislas Ocloo și antrenorul secund Abalo Amelete au decedat la
ora 04.00 în această dimineață
„, a declarat Kodjo
Samlan, responsabil al CAF însărcinat cu relația cu naționala Togo,
care a sosit, sâmbătă dimineață, la Cabinda, împreună cu ceilalți
membri ai delegației CAF trimise în Angola. Și televiziunea
togoleză a confirmat noul bilanț al atacului de vineri: „doi morți
și un rănit grav”.

Federația Togoleză de Fotbal a anunțat, vineri seară, că atacul
armat asupra naționalei acestei țări, survenit la frontiera dintre
Congo și Angola, în apropiere de enclava Cabinda, s-a soldat cu
decesul șoferului unui autocar și cu nouă răniți între membrii
delegației din Togo. Atacul a fost revendicat de aripa armată a
Forțelor de Eliberare din Cabinda (FLEC), o mișcare separatistă
activă de 35 de ani în această regiune.

Guvernul angolez a promis, vineri, că va lua toate măsurile pentru
a garanta securitatea la Cupa Africii pe Națiuni, care va debuta
duminică, iar autoritățile politice și sportive au demarat,
sâmbătă, o anchetă privind acest atac.

De asemenea, Guvernul de la Luanda și Confederația Africană de
Fotbal (CAF) au trimis la Cabinda „o importantă delegație condusă
de ministrul de Interne, însoțit de ministrul Tineretului și
Sporturilor”.

Potrivit ultimelor informații, oficialii togolezi au decis să
renunțe la participarea la Cupa Africii pe Națiuni, însă știrea nu
a fost confirmat încă oficial.


„Nu reușim să avem informații despre atașatul de presă
și antrenorul secund. Există un zvon potrivit căruia ei ar fi
morți, dar nu putem confirma o astfel de informație”
, a
precizat Thomas Dossevi, care, potrivit AFP, se afla încă la
Cabinda cu echipa din Togo în momentul acordării acestor
declarații.

Thomas Dossevi a mai precizat că unul dintre cei doi jucători
răniți, al treilea portar al echipei, Kodjovi Obilale, împușcat în
zona rinichilor, „va fi transportat în Africa de Sud pentru a primi
îngrijiri medicale”.

„Ceilalți răniți sunt mai bine, cel care a fost împușcat în spate
(fundașul Serge Akakpo, de la FC Vaslui) și cei care au fost răniți
la picioare
„, a mai spus jucătorul formației
franceze.

Potrivit site-ul francez rmc.fr, jucătorul echipei Grenoble, Romao,
a declarat că există informații că doi dintre membrii staff-ului
echipei din Togo, răniți în urma atacului, ar fi decedat.

Mai multe surse susțin, de asemenea, că delegația togoleză a
părăsit deja Angola, cu destinația Lome și că echipa de fotbal nu
va mai participa astfel la Cupa Africii pe Națiuni, însă această
informație nu a fost confirmată oficial.

Federația Togoleză de Fotbal a anunțat, vineri seară, că atacul
armat asupra naționalei acestei țări, survenit la frontiera dintre
Congo și Angola, în apropiere de enclava Cabinda, s-a soldat cu
decesul șoferului unui autocar și cu nouă răniți între membrii
delegației din Togo. Atacul a fost revendicat de aripa armată a
Forțelor de Eliberare din Cabinda (FLEC), o mișcare separatistă
activă de 35 de ani în această regiune.

Fundașul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, se numără
printre persoanele rănite în atacul armat. Akakpo a fost împușcat
cu două gloanțe în zona rinichilor și a pierdut mult sânge. Cu
toate acestea familia jucătorului a anunțat că starea sa de
sănătate este stabilă, el fiind operat cu succes.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×